Vorona - Centru de cultură şi istorie

Întins că o lipitoare de-a lungul Șiretului, satul Joldesti dăinuie odată cu râul. Nici nu se bănuiește când a fost el înființat. Cert este că dovezi ale civilizației există încă dinainte de Hristos. Probabil le-a priit locuitorilor încă din vechime să stea aici, de și-au amenajat satul chiar pe malul râului.

Conform datelor istorice și în primul rând studiilor făcute de ilustrul cercetător A.D. Xenopol, în aprilie 1457, oastea lui Ștefan cel Mare o zdrobea „la Joldesti, la cotitura Siretului" pe cea a lui Petru Aron și de atunci măritul Ștefan a domnit mult timp. Și de acolo „tusti!" în manualele de istorie și de acolo în calendarul ortodox de-a stânga și de-a dreaptă Sfântului Petru și a Sfântului Ilie.

Mărturie a acelor vremuri de grele încercări stă Fântână lui Ștefan cel Mare, nu departe de bodegă din intersecția de la Maldarasti, despre care legendă spune că ar fi fost prima ctitorie a domnitorului, că urmare a succesului avut în întrecerea cu Petru Aron. Un profesor voronean, săpând undeva prin apropiere, a descoperit chiar oseminte ale unui călăreț cu tot cu câl, ba chiar și urme de harnașament și de echipament de război. Semn că legendă are în spate și urme de adevăr. Acolo sigur s-a dat o bătălie.

Pământul bun, din Luncă Șiretului, a făcut că satul să se formeze de timpuriu, încă de la mijitul Evului Mediu. A fost cunoscut mai întâi sub denumirea de Curtea Anuscai, una dintre proprietăresele acelor moșii. Apoi a căpătat alte denumiri în funcție de importantă pe care le-o dădeau boierii vremurilor. Joldesti este și ea o denumire de la un anume boier Joldea care stăpânea aici pământuri încă dinaintea lui Ștefan cel Mare. Nu se dezmint joldestenii și așa cum ni i-a descris primarul încă mai pot. Nu mor așa repede fiindcă mai au de făcut pâine chiar și pentru cei de la oraș. „Este așezarea cea mai frumoasă de-a lungul marelui șleah care venea din Polonia către Galați și de acolo la Constantinopol", spune Aurel Ștefan, primarul comunei Vorona, din care face parte și satul Joldesti.
La Joldeşti, localnicii încă mai poartă la rever imaginea celei mai frumoase şi semnificative construcţii, o bijuterie arhitectonică datată încă din secolul al XV-lea.

Conacul Anuşcăi, aşa s-a chemat în trecut, a fost menţionat pentru prima dată pe un document cu valoare istorică pe 6 noiembrie 1492.

Prin grija lui Gheorghe Toma, inginer de profesie, dar şi fost primar al Sucevei imediat după revoluţie, un împământenit joldeştean şi om de cultură, un admirator al istoriei neamului românesc, dar mai cu seamă al ţinuturilor natale, am aflat întreaga poveste a conacului de la Joldeşti. Adunând document cu document, lipindu-le unul de altul ca într-un joc de puzzle, Gheorghe Toma a reuşit să redea viaţă uneia dintre cele mai frumoase construcţii medievale din judeţul nostru.
De-a lungul timpului conacul a aparţinut mai multor boieri. Primii proprietari proveneau din celebra familie Oană din Sfatul Domnesc al lui Ştefan cel Mare. I se spunea Curtea Anuşcăi după numele stăpânei care îngrijea de ea, boierul fiind mai mult ocupat cu treburile domneşti. Însuşi termenul de „curte” semnifică importanţa dată acestei locaţii. În acele trecuturi doar simpla informare „merg la curte” îţi dădea un nimb al celor aleşi, fiindcă nu oricine putea ajunge acolo. Curtea Anuşcăi a aparţinut familiei Oană până în anul 1787 când a trecut în proprietatea Ecaterinei Balş şi ea înrudită cu familia Oană. De aici încolo istoria conacului se pierde în istorie până în 1838 când, potrivit documentelor adunate cu migală de Gheorghe Toma, conacul ar fi intrat în posesia lui Kristi Enakaki, un grec oploşit pe meleagurile noastre. În 1847 a fost cumpărat de boierul Nicolae Rosetti, iar din 1864 a intrat în proprietatea lui Iordache Cantacuzino, stăpânitor al moşiilor de pe toată suprafaţa comunei Tudora de astăzi. În 1892 Conacul Anuşcăi a fost cumpărat de baronul Grigore Capri, viţă nobilă recunoscută la acea vreme. Grigore Capri era frate cu Jean Capri, un latifundiar excentric şi mare cartofor la cazinourile din Sinaia. O vreme s-a pus în discuţie varianta ca acest conac să fi fort pierdut la cărţi, dar studiile migăloase ale lui Gheorghe Toma au demonstrat contrariul. El a rămas în proprietatea familiei Capri până în anul 1906 când a fost vândut familiei Ţurcanu, capul familiei fiind de profesie inginer silvic. Un an mai târziu s-a întâmplat marea răscoală, dar conacul nu a fost afectat de cei revoltaţi fiindcă boierul s-a purtat cuviincios cu ţăranii.
A venit şi vremea comuniştilor care l-au confiscat, iar proprietarii alungaţi cu ce puteau aduna într-o bocceluţă. O perioadă a fost folosit ca sanatoriu, apoi ca sediu IAS, iar din 1957 ca şcoală. Nimeni nu s-a mai îngrijit de soarta lui.

Asta până anul trecut, când firma Victor Construct, în baza unui program finanţat de Banca Mondială şi-a asumat responsabilitatea restaurării acestui valoros monument istoric. Ce s-a reuşit o spun oamenii locului. „Foarte frumos. În sfârşit s-a găsit cineva să ne redea şi nouă cea mai de preţ avuţie a satului”, spunea unul dintre profesorii care slujesc în această clădire redată învăţământului. Fiindcă, am omis să vă spun că între timp conacul a fost retrocedat unui descendent al familiei Ţurcanu, Ariana Albescu şi cumpărat de Primăria Vorona.
Acestea fiind spuse,putem concluziona că astăzi conacul se înalţă mândru peste părculeţul de lăngă el, şi iată câteva poze înainte şi după restaurare :

surse :
http://m.monitorulbt.ro/